Jurnal in Delta

\”The Blue Danube Waltz\” – Johann Strauss

Am plecat. Autostrada. Aproape pustie. Mergem lejer. Prea incet. Simt nevoia de viteza. Iesim din autostrada si intram pe un drum care ne pare cunoscut. Plictisitor. Numai campuri goale. Dintr-o data suntem nevoiti s-o luam pe drumul din stanga. Totul se deschide intr-un verde de vara, cu un lac in dreapta si cu sosele libere pe care incepem sa alergam in voie. Ajungem mult mai devreme la debarcaderul unde ne asteapta salupa. Au trecut doar trei ore. Mai stam jumatate de ora sa asteptam pe cineva. Ma uit la ceea ce ma inconjoara. Apa, stufaris, pescarusi, barci, pescari, baiatul care va conduce salupa, un barbat mai in varsta cu care sta de vorba, fata care venise inaintea noastra si canicula insotita iremediabil de zapuseala. Apa iese din noi ca si cum am sta sub un dus invizibil.

Ne urcam in salupa. Fata care venise inaintea noastra face o glumita. Incerc sa-i ghicesc varsta. Cred ca are pana in 25 de ani. E imbracata in niste pantaloni negri din bumbac cu turul lasat si stransi pe glezne. In sus are un maieu alb pe sub care se vede un sutien galben. Inainte sa ne urcam in barca, s-a dus la toaleta, iar cand s-a intors avea partea din dreapta a pantalonilor data mult in jos. I se vedeau bikinii de culoare galbena. O aud vorbind la telefon cu o prietena careia ii spune ca si-a cumparat Campershi roz. Are parul aranjat intr-un coc dezordonat, banuiesc ca din cauza caldurii inabusitoare. In par are prins ceva ca o andrea de culoare albastru marin. La ochi si-a pus niste ochelari de soare cu ramele roz. E relaxata. Dar, totul pare studiat la ea. Chiar si modul in care si-a ocupat locul cel mai bun din barca si si-a intins picioarele. Pierde ceva din natural. Pe drum intinde de cateva ori mana si atinge apa. Eu ma intreb daca o fi curata si nu te trezesti cu ceva bube dupa placerea de a te fi jucat putin.

Barca zboara pe apa cu viteza ametitoare de 25 mile pe ora. Ai senzatia ca vei zbura. E placut. Cand trecem prin dreptul altor salupe oprim. Altfel, ar exista riscul ca ne rasturnam. In departare se vede un batlan. Incerc sa-i fac o poza, dar mergem mult prea repede, iar eu nu am aparatul pregatit. Vantul ne zapaceste si e foarte cald. La o despartitura de canale se simte o boare mai rece. E o pacaleala, pentru ca peste un minut revine aceeasi caldura si zapuseala inabusitoare. In fata noastra sta o fata cu parul saten deschis natural in care se zaresc cateva suvite blonde. E mai tanara decat cea de langa barcagiu. Are o fata rotunda, zambeste cuminte, fara fitze. Are parul prins intr-o clama de plastic ieftina. E intr-o pereche de blugi scurti si are  un tricou alb. Poarta ochelari de soare, iar la urechi zaresc o pereche de cercei de aur primiti cadou, in mod sigur, de la mama ei sau chiar de la bunica. S-au putea sa fie mostenire de familie. In mod sigur nu si-a ales ea modelul. Pe un bat care iese din apa sta cocotat un pescarus. Imi deschid bratele sa simt vantul cum ma biciuie. Senzatia de masochism creata de vantul-bici ma linisteste. Ma elibereaza. De frici inchipuite. Acum cateva zile puneam o intrebare, care nu era retorica, „ce e realitate?”. Raspunsul primit a fost „mintea care nu te minte”. Clar, apa asta exista, pentru ca o vad si o simt mai multi oameni. Caldura asta e foarte reala, altfel nu s-ar mai plange atatia de ea. Nu ar mai exista atatea semnale de avertizare in privinta climei. Ma intreb ce am gandi daca ni s-ar spune ca sunt 28 de grade intr-o zi cand sunt 38. Poate nu ni s-ar mai parea atat de cald. Pana la urma mintea poate fi mintita.

PELICANI!!!

Barcagiul e tanar, bronzat, tuns scurt. In urechea stanga are un cercel mic. Conduce cu prudenta. Isi pune ochelarii de soare. Chipul lui se transforma. Devine un barbat atragator. Apoi isi pune o sapca pe cap. Redevine un baiat care conduce o barca.

Piscina. Zapuseala. O atingere imperceptibila. O adiere de vant. Binefacatoare. Cateva priviri. La cateva sezlonguri in fata noastra cateva vedete locale. Un comediant, un cantaret, un regizor. Vorbesc normal. Apoi mai tare. Poate din dorinta de a avea un public si aici. Sau poate asa sunt ei, naturali. Se vede ca se simt bine.

„Zero”. Primul film din concurs vazut de noi. Parerile sunt impartite. Filmul prezintă mai multe poveşti de viaţă care se intersectează, se invaluie una in cealalta. Necunoscuti care devin cunoscuti. Regizor polonez Pawel Borowski. Filmul seamana ca stil cu „Magnolia” si cu inca alte doi-trei filme.

Dimineata ma trezesc mai devreme ca de obicei. Zguduind patul. Visez. Si am orgasm. Asa da inceput de zi. Presupusa a fi cea mai fierbinte a anului. Pentru mine a fost. Din multe puncte de vedere. Mergem la piscina. Briza si inotul ne salveaza de canicula. Prima zi cand dormim dupa-amiaza. Si ultima. Seara plecam la mare. Superb. Apa super calda cum n-am intalnit pana acum in viata mea. Valuri destul de mari, care te lasa sa inoti, dar te si plesnesc daca nu esti atent. Aeroplane care isi iau zborul din sfert in sfert de ora. Mi-as dori si eu sa zbor. Sa mai zbor o data. Si inca o data. In fiecare saptamana. Nisipul fin se lipeste de pielea noastra incinsa. Scoici, buturugi, alge, pietricele, pasari care zboara alene.

„Alamar.” Regizor: Pedro González-Rubio, Mexico. Aceleasi pareri pro si contra. Natan. Numele baietelului. Imi place mult si il tin minte. Cine stie? Filmul m-a prins de la inceput cand mama lui Natan spune ca ea si cu tatal lui s-au intalnit doar ca sa apara el, copilasul. Ea nu vrea sa traiasca asa cum o face tatal lui si nici sa moara. Viata pe mare. O altfel de viata.

Ne plimbam. Vad trei stele cazatoare si imi pun trei dorinte. Perseidele au grija de implinirea dorintelor mele …

Din nou dimineata. Micul dejun. Aceleasi felii de paine facute la cuptor cu rosii si branza rasa. Si evident, sticla de apa plata rece, pe care nu o pot desface. Simt dorinta in mine. De a ma racori. Se pare ca astazi va fi cea mai calduroasa zi a anului, iar cea de ieri doar ne-a pregatit. Piscina, briza, inot, citit, rasfoit reviste, scris putin la laptop, luat pranzul. Dorinta si dorinte. Toate trec foarte repede anul asta.

„WebSiteStory”. Mi-a placut cum e facut. O reteta noua. Un experiment. Fiecare actor si-a scris singur replicile. Nu existe duble trase. Totul s-a filmat in 8 zile. Acum doi ani. Apoi a urmat munca. Exista zeci de variante ale filmului. O sa apara un dvd cu 10 variante, in care fiecare va putea sa conceapa filmul asa cum doreste. Chiar si cu un alt final. „Se va schimba esenta filmului?” este intrebat Dan Chisu. Nu, pentru ca el transmite ideea de a fi atenti la ce se uita copiii nostri pe internet. Sunt prezenti Florin Piersic jr si actrita principala, Crina Semciuc. Cealalta, Diana Gursca, e data disparuta in Belgia!!! Wow! Chisu marturiseste ca nu a vrut sa ne spuna asta de la inceput, ca sa nu semene a reclama gratuita. Ar fi fost interesant sa fie si Oreste prezent. Iesim din sala si ne intalnim iar cu Dan Chisu. „De ce se auzea atat de tare?” Ni se explica faptul ca sunetul a fost prelucrat in Franta, pentru cinematografele din Franta, avand un maxim de 8 … nu-stiu-ce. Iar, acum a fost dat la 5.5. Daca il dadeau mai incet, nu s-ar mai fi auzit boxele marginale. Mai schimbam cateva cuvinte de complezenta, apoi ne despartim.

Ne ducem la piscina. Apoi din nou la mare. Aceeasi apa calda, fara valuri, acelasi nisip matasos. Din pacate, nu pot inota pentru ca sunt niste animalute mici care se pun pe tine. Le simti cum se plimba pe tine chiar si in apa. Daca nu te controlezi, poti face o criza de isterie. Ma asez pe buturuga mea, care ma asteapta in acelasi loc. Fac cateva poze. Ma simt bine. Un apus superb …

Seara se dau premiile. Castiga la sectiunea lung metraj „Zero”. Voteaza 349 de persoane, din care 101 pentru acest film. Urmeaza trupa „Vunk”. La inceput ne intrebam unde si-a lasat vocea. Spre final ii revine. Probabil ca nu a facut destule vocalize inainte. Se canta, se danseaza. Cad stele.

O noua dimineata. Si ultima pe anul asta in Delta. Pacat. Mi-a placut. Mancam si ne pregatim de plecare. Ma duc la receptie sa-mi iau factura. Cat stau si astept dupa unu’ care avea intr-una de comentat, imi pica ochii pe revista The One, numarul din iunie. O deschid la intamplare. Si citesc urmatoarele:

Triunghiul Bucurestilor

Data: 16 iunie 2010

Autor: Maurice Munteanu

Marchiza de Merteuil: „Candva ne-am iubit, nu-i asa? Cred ca a fost dragoste. Si m-ai facut foarte fericita.”

Vicontele de Valmont: „Si te-as putea face din nou. Doar am desfacut nodul. Nu l-am rupt niciodata.”

Pe Victor il cunosc de vreo 9 ani si nu m-am indoit niciodata de faptul ca este un sot admirabil. Poarta camasi cadrilate, fumeaza tigari tari, gateste tarte cu visine, castiga suficient de multi bani si vorbeste despre literatura si film cu o placere sadica, pe care nu si-o poate controla.

Pe Maria o cunosc de-o viata si nu m-am indoit nici macar o secunda ca este sotia perfecta. Are o manichiura impecabila, fumeaza tigari la fel de tari, face cea mai buna cafea la ibric si cumpara in permanenta flori. Intr-o vreme in care cuplurile se despart si se impart cu viteza luminii, mirajul „ecuatiei” Victor-Maria ma fascina asa cum numai o teorema incredibil de complicata poate fascina un baietel sedus de tainele matematicii.

Si, cu toate acestea, a aparut Miruna. Miruna, prea bruneta, prea slaba, prea inalta, mult prea seducatoare. Cand am vazut-o prima oara, m-am gandit la Olguta lui Ionel Teodoreanu, la toanele ei estivale, de vacanta care incepe, dar care nu se mai termina.

Miruna aparea intotdeauna cand te asteptai mai putin, nu purta aproape deloc bijuterii, dar atunci cand o facea puteai fi sigur de faptul ca va alege niste piese senzationale; nu isi ascundea cearcanele si era insotita, in permanenta, de un buldog francez semi-isteric, pe nume Puk. Cercul nostru demi-monden, demi-burghez, demi-socialist avea reguli destul de stricte.”

Evident, autorul il zareste pe Victor la Miruna si toata structura valorilor familiale propovaduite de toti cei din grup se destrama. Cum e posibil ca Victor, care o tine mai mereu de umeri pe Maria, se giugulesc in public, e tandru si ii arata afectiune nemarginita sa se duca la Miruna? Na, ca se poate!

Oare de ce am deschis revista aici???

La salupa ne asteptau Bendeac si Cotabita. Firesti, naturali, zambesc, vorbesc, le cad stropi pe fata, rad. Radem. Suntem fericiti. Pentru cateva clipe. In care uitam de noi si de ceilalti.

Toti cei care conduc salupe aici sunt slabi, bronzati, cu cercel in ureche si ochelari de soare???

Si ultimii nuferi …

Read Full Post »

Reflexii

Olafur Arnalds – \”Lost Song\

Atipic. Sic!!! Firesc. Nu-si mai aminteste prima intalnire. Nici eu. Doar prima iubire. Eu. Sau primele iubiri. Mici si mari. Are un timbru placut, surprinzator, uneori mirat. Misterios. Il inconjoara un aer gri. Si nu e fumul de la tigara. Ma asteptam sa nu fumeze. Nu stiu de ce. Poate pentru ca e vegetarian. Credeam ca nu sunt compatibile. Se intalneste cu scriitori. O camasa alba. Ii sta bine. Apoi  una maro sau kaki. Il face trist. Introvertit. Comunica doar in grup sau daca e intrebat. Considera ca Simone e un nume foarte potrivit pentru matusa ceasornicarului. Stie sa construiasca personajul. Normal. Ca doar asta trebuie sa ne invete si pe noi. Are un inel maro pe degetul inelar de la mana stanga. Nu e verigheta. Oare ce reprezinta? Logodnica? Prietena? Intuitia imi spune ca nu. Poate ma insel. E singur si ii place acum asa. Pe mana dreapta are un tatuaj. L-am observat tarziu. Poate pentru ca mana lui dreapta nu era in campul meu vizual. Aflu ca nu reprezinta nimic. Imi sta pe limba sa-i spun ca ar fi bine sa mediteze si sa afle ce reprezinta semnele sau simbolurile respective. Cineva spune ceva inainte ca eu sa apuc sa deschid gura. Nu mai zic nimic. Dar raman cu gandul la tatuaj. L-a facut in armata folosind cauciuc din talpa bocancului, urina si … inca ceva. Apoi l-a desenat cu un ac batut de … am uitat … cred ca tot de talpa bocancului. N-am mai auzit in viata mea asa ceva. Clara (care si-a schimbat tot numele … oare cum o fi posibil?) stia cum se face un asemenea tatuaj. Auzise. Cum poate stii o fata asa ceva?

Proza arhiscurta are 150-200 de cuvinte. Doar atat? Noroc cu wordpress-ul ca imi arata cate cuvinte am scris, ca altfel n-as fi stiut. Si nici nu cred ca as fi stat vreodata sa le numar. Inseamna ca eu scriu proza scurta. Ma eliberez. Doar atat. Acum invat sa creez personaje. Daca voi vrea sa scriu si altceva. Vreodata.

Stie tarot. STIE TAROT!!!! Woooowwww!!! Super-tare!!!! Cum poate stii? Cum a ajuns sa stie? Aflu cand plecam. Impreuna. Si nu spune nimic. Trebuie sa deschid eu discutia. Moment penibil unu. E trecut de 9? Da, e 9 si cinci. Doar de atat sunt in stare? Noroc ca e vara si inca e lumina. Alta banalitate. Incepe sa-mi spuna ceva despre iarna. Asta-iarna. Nu aud. N-am rabdare. Vreau sa stiu de unde stie tarot. Il intreb. Si urmeaza o povestire incredibila. Usor socanta. Initiatica. Trec de mult de masina mea. El crede ca asta era si drumul meu. Cand simt ca povestirea a ajuns la un soi de final ma opresc. Simt ca mai era ceva. Poate esential. Dar nu am mai avut timp. Fac cale intoarsa catre masina. Mi-ar fi placut sa merg pe jos si sa-l ascult. Povesteste la fel cum vorbeste. Cu un timbru cald. Sunt persoane care isi schimba vocea cand povestesc ceva. El nu.

Cartile de tarot pe care le foloseste pentru a crea personaje sunt de Marsilia. Create in anul 1600 si ceva. Cele pentru raspuns la intrebari sunt speciale. Se tin in catifea mov, inchise intr-o cutie, avand langa ele cristale … purificate presupun. Probabil cuart negru sau fumuriu. O sa-l intreb. Aflu ca Nebunul, cartea O, fara numar este cel care pleaca fara sa se asigure, dar se tine de drum inainte (no matter what). Cristi arunca: „In zilele noastre se numeste perseverent”. Apoi, Magicianul, este 1, tot un fel de nebun, dar care a ajuns la un mod de cunoastere care-l elibereaza. Poarta o palarie sub forma infinitului. Ca in feng shui. Si zice ca nu crede in feng shui? Cum poti crede in energii, in tarot, dar in feng shui nu? El isi varsa darurile pe o masa. Mai departe aflam data viitoare.

E din zodia leului. Interesant. N-as fi zis. Probabil ca are un ascendent nefiresc. Exista ascendent firesc si nefiresc? Poate ca nu, dar la el se potriveste.

A facut un curs de un an la Madrid de scriere creativa de poezie si, daca am inteles bine, inca unul de scriere creativa de proza. Deci, stie spaniola foarte bine. Si am impresia ca si engleza si franceza. Poate putin si germana sau rusa. Nu stiu. Mai tarziu aflu ca si portugheza. Ne spune o fraza in portugheza pe care o intelegem. E ca o romana … stricata.

L-am recunoscut din prima. Cand am intrat in sala era cineva cu capul in jos care citea. Si-a ridicat o fractiune de secunda privirea si apoi a lasat-o iar in jos in cartea pe care o tinea in maini. Nu era el. Bine ca nu era. Barbatii oare nu mai stiu sa zica Buna? Unii dintre ei…

Mi-a si zambit. De cateva ori m-a privit in ochi. La fel cum a procedat si cu ceilalti.

„Ziua 3 –  a treia zi a venit foarte încet peste mine în timp ce dormeam. Pentru că am ferestrele spre Răsărit, părerea mea despre Soare nu e mereu una care vine din bunacreştere. Mă consolez cu gândul că nici despre stele sau arbori sau melci sau valuri nu am opinii consecvente. Şi nu am să mă vait niciodată din cauza lipsei de coerenţă, ba chiar cred că e un atu, specific marginalilor însă darnic cu visătorii. Iar pentru că am ajuns la vis, după ce am amintit de Răsărit şi ferestre, voi nota aici câteva frânturi din transa în care m-am trezit în dimineaţa celei de-a treia zile:
– în primul rând am văzut printre pleoape, dar foarte clar, cum lucrurile ieşeau din cameră uşor în direcţia ferestrelor, pe măsură ce Soarele se înălţa.
– în al doilea rând am auzit înfundat, dar destul de limpede, cum în capul meu răsună un gol nemaipomenit ca şi cum ar fi fost un glob de sticlă, pe măsură ce Soarele devenea mai luminos.
– în al treilea rând am atins în treacăt, dar cât se poate de lămurit, marginea patului care era acum lichid şi care se scurgea pe podea, apoi se evapora, pe măsură ce Soarele subţia umbrele.
..şi tot aşa, şi tot aşa..  de 99 de ori, în 99 de senzaţii, cu cele 99 de simţuri cu care m-a binecuvântat Marele Omonim. De aceea ziceam că a 3a zi e cea mai grea – abia mi-au ajuns orele ca să ajung să mă pun în funcţiune. Şi când totul a fost în regulă, a venit noaptea şi a trebuit să dorm din pricina oboselii. Ferestrele dinspre Est sunt negre.”

Azi are o camasa alba de in, cred, pantaloni negri. Imi plac camasile albe de in. Parca ai simti parfumul diafan al diminetilor de vara. Acum observ ca are barba si mustata lasate putin sa creasca si ca e tuns scurt. Chip usor demonic. Un inger cazut, care incearca sa se ridice. Oare nu toti suntem asa? Aduce vorba despre reiki. Pur si simplu nu stie ce este. Ii explic. E circumspect in ceea ce priveste notiunea generala de energie.

Intr-o sambata dimineata se duce la un workshop despre yoga-nu-stiu-cum tinut de o respectabila doamna din India. „Nu m-a satisfacut spiritual”.

Considera ca descrierea Sfantului Ilie de catre Nabokov este „faina”. Foloseste des acest cuvant.

Astazi vorbeste mai mult. Despre carti, scriitori, filozofi. Despre unii am auzit, despre altii aud pentru prima oara. Ma simt depasita de cunostintele celorlalti. Dar, as vrea sa opresc timpul in loc si sa ascult.

„Treaba asta cu chakrele … nu stiu zau daca e adevarata, dar doctrina este foarte veche … exista tratate intregi …”

A vrut sa tina un curs neconventional de Introducere in Filozofie. S-a inscris o singura persoana. Dar, a tinut unul de alchimie. L-am vazut. Asta-iarna. Dar, nu eram in stare sa fac asa ceva atunci, in iarna.

Olafur Arnalds – \”Tunglio\”

Incepe facultatea de filozofie la 26 de ani dupa diverse experiente in plan spiritual.

Scopul mintii este de a profetiza. (Nu m-am gandit niciodata la asta!!!  Sunt multe la care nu m-am gandit pana sa incep acest curs 🙂 )

A facut filozofia ca sa afle niste raspunsuri, dar … „Nici acum nu stiu care e intrebarea”.

A practicat tai chi. Si atunci cum sa nu crezi in reiki?

Este intrebat cat din nuvela pe care ar trebui s-o scriem la curs a fost scenariu si cat imaginatie? 20% a fost preplanificat. Adapteaza povestirea dupa cum ii simte pe ceilalti. „Nu sunt un bun psiholog, dar incerc.” Modest, prea decent. „Scriitorii trebuie sa fie fini observatori.” Este?

Ne spune ca scopul mintii este de a profetiza. Fooaarte interesant! „Pe bune!” O alta expresie pe care o foloseste destul de des.

Este intrebat: „Ce mi-ar fi folositor din filozofie in viata de zi cu zi?” Raspuns: „Nimic”. Corect. Doar iti imbarligi mintea in cate idei a scornit fiecare filozof.

Traim dupa raspunsurile pe care ni le dam. Dar care sunt intrebarile??? Care e sensul vietii? Ce e iubirea? Considera ca poti face terapie cu filozofia asiatica.

Arat a Mario? Parerile sunt impartite. Eu n-am reusit sa-mi dau seama din prima. M-am tot gandit. Am fost tentata sa zic ca nu. Dar, numele intreg i se potriveste. MB. Are eleganta, subtilitate, originalitate. Ii da libertate de gandire, exprimare si actiune, il defineste ca intreg, ca filozof, ca om, ca intelectual. Si ca scriitor, daca ii va trece lenea sau lipsa de chef si se va hotari sa scrie un roman sau altceva. E rasat. Are clasa. Numele.

Arat a fiul lui Petru? Arat a fiul Florentinei? Parca nu, dar daca ma gandesc ca numele i-a fost dat dupa un fotbalist, parca as zice ca arata a fiu de Petru. Numele Petru ma duce cu gandul la unul dintre cei 12 apostoli. Petru ar trebui sa fie un om religios. Este? …. nu stiu … Numele Florentina pare … impartial …. e corect sa ma exprim asa?? N-are personalitate. N-are fatza.

Se uita o singura data la televizor, atunci cand mananca. Sa inteleg ca mananca o singura data pe zi? Azi are o camasa maro cu maneci lungi si suflecate, pantaloni maro foarte inchis. „Cand scriu am, asa, un mic ritual: ma asez la birou si imi aprind un betisor aromatic. Trebuie sa intru intr-o anumita stare.” Eu am chef sa scriu daca stau cu laptopul in brate si e liniste … o tacere in care sa-mi pot auzi gandurile.

A avut un motan roscat Alexei. Apoi i-a schimbat numele in Tolstoi. Poate ca i se potrivea mai bine … :))) Daca ar fi fost om, oare i-ar fi placut sa scrie „Razboi si pace” sau „Anna Karenina”? A preferat pisica pentru ca e un animal silentios. Si pestii nu sunt? intreb amuzata. Initial a avut un acvariu cu pesti rosii si negri. Din motive metafizice. Care??? Din pacate, i-au murit toti. Se pare ca nu-i ingrijea corespunzator. Ii tinea intr-un borcan sau asa ceva, fara pompa de aer, cred. In feng shui se spune ca au atras energia negativa, protejandu-si stapanul de nenorociri.

… pe aripile pestilor… spre orizont … pierd sirul cuvintelor …

Simbolul animalelor de casa poate fi foarte puternic.

Bunica lui, de familie modesta, a vrut sa se casatoreasca cu un tanar medic, dar mama acestuia a fost total impotriva, deoarece, el, medicul, provenea dintr-o familie nobila.

Spera ca macar „dupa” sa poata calatori printre stele, fara sa se stabileasca pe vreuna. Ce sens ar avea? Poate numai in cazul in care acea stea ar fi acel „acasa” despre care se tot vorbeste … Considera ca Cioran cu greu este un ganditor de filozofie, dar Blaga este genial, atat ca poet, cat si ca filozof. Ii place Bacovia din „Scantei galbene”. Versuri dintr-un cuvant. Citesc multe poezii din acest volum. Caut una care sa-mi placa. Trebuie sa rezoneze cu ceva din mine. Gasesc cu greu.

Eleni Karaindrou – \”Voyage To Cythera!\”

Nocturna

Clar de noapte parfumat,
O grădină cu orizontul depărtat…
Şi in somn, pe banca veche, cugetări se contrazic,
Greierul zimţează noaptea, cu nimic.Cum te-am aşteptat…
Totul a trecut –
Luna pare, in oftat.
Un continent cunoscut.

Amurg de vară

E-o muzică de toamnă,
Cu glas de piculină,
Cu note dulci de flaut,
Cu ton de violină…
Şi-acorduri de clavire
Pierdute, in surdină;
Şi-n tot e-un marş funebru
Prin noapte, ce suspină…

Nocturnă

Histerizate fecioare pale,
La ferestre deschise, palpită…
In amurguri roşii, nupţiale,
Stau pale, şi nu se mai mărită.Eu trec, imbătranit, ca şi ele,
Şi-asemenea inima mea plange –
Din treacăt, tuturor, in perdele,
Le pun cate-o roză de sange.

Ii place Ana Dragu. Scrie poezii. De fapt, poeme in proza, fara titlu.

Poezia slaba nu ii da de gandit, nu ii da imagini.

Rade si spune ca el ar avea nevoie de 10.000 de euro pe luna. Nu face aceste ateliere pentru bani. Prin aceste cursuri isi clarifica el niste lucruri. Care??? Niciodata nu m-au interesat chestiile astea referitoare la cariera. De ce? se intreaba, de fapt intreaba pe altcineva.

„Mi-ar placea sa scriu literatura pentru copii. Am inceput sa scriu ceva, dar m-am oprit” „De ce?” „Pentru ca s-au speriat copiii cand le-am spus-o”. Zambete, rasete. Avea influente gotice. Atunci, totul se explica …

Ii plac povestile si ideea de a fi naufragiat pe o insula. Poate pentru o luna … de proba …

Noapte trecuta a scris un vis. Si-a lasat degetele sa scrie singure (semiautomat). Mi-a placut, dar cel mai mult m-a fascinat explicatia, nota.

„Am avut un vis foarte ciudat acum câteva nopţi. Nu va interesa pe nimeni, fireşte, dar eu tot simt nevoia să-l scriu aici. Am visat că eram copil, că eram ca atunci când aveam doar 111 centimetri, 11 ani şi (nici)un prieten. Tot copil se numeşte că eram, nu? În fine..

În acest vis trebuia să traversez o apă mare, un şuvoi, un fluviu, ceva asemănător. Şi mă codeam, parcă n-aveam curaj, parcă mi se părea prea departe celălalt mal. La un moment dat a apărut bunicul meu şi mi-a dat un zmeu. M-a ajutat să-l desfăşor şi să-l lansez. Ţineam cu putere de mosor şi eram atent la mişcările nehotărâte pe care zmeul meu le desena pe cer. Vedeam norii lărgindu-se şi apoi dispărând şi auzeam apa aceea curgând aproape de picioarele mele. Atât din cele din afară, iar înăuntru – zmeul mă trăgea după el aşa cum vroia. Eu mă supuneam, înghiţeam în sec, puţin fricos când mă ridica de la pământ din ce în ce mai sus.

Visul se continua lent, aceeaşi stare, aceeaşi senzaţie curgătoare. Într-un anumit moment, zmeul a fost „înghiţit” de strălucirea soarelui şi a rămas acolo, suspendat ca de un cârlig, agăţat în lumina astrului. Am strigat uşor, timid, către bunicul meu, dar nu mi-a răspuns nimeni. Zmeul mă ridicase de la pământ de oarecare vreme, îl simţeam trăgându-mă tot timpul. Bunicul mi-a răspuns într-un sfârşit. Mi-a zis: să nu-ţi fie frică..  Îi simţeam zâmbetul. Vocea lui se auzise din faţa mea, iar în faţa mea nu mai era decât soarele. Nu strălucea chiar aşa de puternic acum, văzut de aproape. Împrejurul meu s-a făcut lin întuneric.

Apoi m-am trezit. Mi-am dat seama imediat că din clipa în care bunicul s-a dus, m-am agăţat de soare ca de vocea lui blândă, ca de mântuirea mea.

Nota:

De fapt acest vis nu-mi aparţine. Un vecin m-a rugat să-i citesc în tarot şi arcanele i-au descifrat posibilitatea ca el să viseze cândva, în următoarele 33 de zile, acest vis. L-am notat aici ca pe o certificare la care vecinul în cauză să poată reveni în momentul în care va fi prins realitate lectura tarologică.”

\”The Kite\” from „You’re a Good Man, Charlie Brown!”

Are propria lui axiologie. Si o camasa alba, pantaloni negri. Clar, ii sta mai bine in alb. Nu l-am vazut niciodata in bleu. Cred ca l-ar pinde. Uita numele persoanelor! Ca si mine. Rade si spune ca poate ar trebui sa ia lecitina. Nu ajuta, iti garantez!!!

I-au placut obscenitatile explicite scrise de o fata Laura de la un curs anterior. S-a chinuit odata sa scrie ceva grotesc fara a folosi cuvinte dure. A reusit.

Are tatuaje si pe spate. Non-conformist, cu mult bun simt. Plecam. Spune-mi, te rog, ca nu e greu ce trebuie sa faci. Ba da, pentru ca trebuie sa scriu altfel, impus, nu asa cum simt eu.

Ii place Elend, Llosa de Sela, dar si hip-hop. Asculta de la preclasici la gangsta. Evident, cum altfel?

Inainte vreme obisnuia sa mediteze, acum nu ca nu mai are rabdare, dar a descoperit ca poate sa faca asta in timp ce se ocupa de orice altceva. Asta mi-a placut, pentru ca mie nu-mi prea iese … de fapt, nu mai pot medita deloc … cred ca o sa mai treaca ceva timp pana sa incerc din nou …

A fost in Spania si Portugalia. O data a stat impreuna cu un marocan, un sarb si un … nu mai tin minte. Sunt curioasa sa aflu amanunte. Cum se pot intelege patru barbati care stau in aceeasi casa? Viata aventuroasa si plina de experiente diverse …

In week-end face ce face si in celelalte zile: citeste, iese cu bicicleta, scrie la teza, cam atat. Este sarac in ”distractii”. Teza de doctorat. Cosmografie.

Lipsa de inspiratie l-a bantuit tot timpul si i-a devenit familiara. De fapt, ii e lene sau nu are chef sa scrie. Nu crede in lipsa de inspiratie.

Prefera sa traiasca doua-trei vieti simultan. Suna mai bine parca decat vieti traite una dupa alta. Mie mi se pare mai obositor sa traiesti simultan doua-trei vieti si lipsit de sens. Stiu ca exista o teorie care sustine acest lucru, explicandu-le prin consecinta existentei universurilor paralele. Dar, la ce bun sa traiesti aceeasi viata in locuri diferite? Filozofic vorbind …

Pare detasat, la modul placut. Se implica atunci cand ceva il intereseaza ceva. Ar vrea sa ia trenul si sa coboara in gara la Mizil. Fara un ban in buzunar. Se simte liber. E o stare pe care putin reusesc sa o atinga…

Portret incomplet …

Si lumina eliberatoare …

Dead Can Dance – \”Sanvean\”

Aici e frumos aranjat
Orice fir;
Veacurile-au stat…

Read Full Post »